de Florin Ghiurău
La începutul anului universitar, vă informam despre demararea lucrărilor la campusul CBEE, şi motivam atunci nevoia acestei investiţii. Cu ajutorul Domnului am reuşit să demolăm proprietatea din curte şi să turnăm fundaţia pentru noua clădire. Având în vedere natura terenului cât şi nivelul foarte ridicat al pânzei de apă freatică, lucrarea a fost mai complicată şi ceva mai costisitoare decât a prevăzut proiectantul. Astfel s-a reuşit ca până la finele lunii octombie să finalizăm lucrările la fundaţie şi să turnăm planşeul de la parter. La începutul primăverii vom continua cu turnarea stâlpilor şi grinzilor de rezistenţă şi a lucrărilor de zidărie.
Citind aceste rânduri, poţi să fii indiferent sau poţi să te implici, dăruind din puţinul tău. Mă adresez celor care cred în proiectul educaţional oferit de CBEE şi cu precădere absolvenţilor CBEE, care au beneficiat în mod direct de pregătirea teoretică, spirituală şi practică în cadrul programei absolvite.
Am încercat să defalcăm costurile pe principalele materiale folosite la această fază de construire, crezînd că vor fi personae care să dăruiască echivalentul a cîteva cărămizi sau câteva kilograme de oţel beton fasonat, sau poate 1-2 mc de beton. Poţi să o faci la unul din conturile de mai jos funcţie de moneda în care doreşti să dăruieşti. Poate vei zice că ai dori să participi dar situaţia financiară precară în care te afli nu-ţi permite. Chiar şi în acest caz poţi dona fără să te coste nimic, direcţionând 2% din impozitul pe venitul realizat in 2015, completând formularul 230 în cazul persoanelor fizice sau 200 în cazul firmelor. Formularul completat şi semnat îl puteţi trimite la sediul CBEE sau îl puteţi depune la Administraţia Financiară din judeţul în care lucrezi.
Indiferent de modul în care vei participa la construcţia campusului CBEE, te rugăm să ne scrii pentru a-ţi putea adresa un “mulţumesc frumos!”
Prorector Florin Ghiurău
Începutul lunii octombrie pentru noi înseamnă în ultimii 21 de ani, începutul unui nou an de studii. Este cunoscută penuria de studenţi la şcolile creştine din ţară şi din Europa din ultima perioadă, dar se pare că anul acesta criza este mult mai evidentă. Ne rugăm Domnului să aducă alte vremuri pentru generaţia tânără de creştini români şi în mod special pentru cei care simt chemarea Domnului pentru slujirea Împărăţiei Sale, să nu se lase perturbaţi de alte tentaţii oferite de lumea din jur. Vom continua să păstrăm programele de studii de lungă durată (3 ani) si în paralel să găsim alternative cu programe de scurtă durată şi cursuri online, care să răspundă nevoilor imediate de instruire practică, atât în domeniul teologiei – educaţiei creştine, cât şi zona de jurnalism – pregătire media. Afirmaţia Domnului Isus “Mare este secerişul dar puţini sunt lucrătorii!” (Matei 9:37), este mai valabilă decât oricând. De aceea alegem chiar în timp de criză să rămânem la dispoziţia Domnului şi ne rugăm să ne facă tot mai relevanţi pentru nevoia de echipare a tinerilor români din ţară şi străinătate.
Astfel stând lucrurile, mulţi ne întreabă mai direct sau mai pe ocolite, atunci de ce construiţi dormitoare pentru studenţi? Aveţi resurse? Nu este o nebunie? Răspunsul nu este simplu pentru a fi corect perceput de toţi care au astfel de întrebări. Putem spune da, pare o nebunie şi cam aşa a părut şi în urmă cu 21 de ani când s-au pus bazele CBEE. Resurse nu avem, dar nici atunci nu aveam. Dacă stăteam până vom avea suficiente resurse, nu mai făceam absolut nimic din ce am reuşit prin harul Domnului în aceşti ani. Noi am început prin credinţă şi am continuat prin credinţă până în ziua de azi. Nu cunoaștem altă cale în acest domeniu de slujire. Alegem să “nădăjduim împotriva oricărei nădejdi”, punând sămânţa chiar în perioadă mai secetoasă, aşteptând ca Domnul care este Suveran peste toate lucrurile să dea “ploaie” la vremea hotârâtă de El!
De ce dormitoare pentru studenţi? Pentru că noi credem în beneficiile pe care le aduce în formarea spirituală a studenţilor într-un astfel de climat unde cei care urmează cursurile CBEE să poată locui împreună pe durata studiilor.
De ce investim în vreme de criză spirituală? Pentru că Domnul nu a venit încă. El ne cere să-I rămânem credincioşi până la capăt. Doamne ajută! Doamne dă izbândă!
Vă invităm cu toată dragostea să ne fiţi alături. Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră în rugăciune cât şi de donaţiile dumneavoastră!
Fiţi binecuvântaţi!
Florin Ghiurău /30.09.2015
Pentru perioada 27 august -7 septembrie 2015, împreună cu Lidia am fost invitați de către pastorul Kjell-Göran Westerberg de la biserica penticostală din Byske, localitate situată în Nordul Suediei, în zona orașului Skellefteå. Deși a fost un turneu în forță, a fost un privilegiu pentru noi să vizităm și să slujim în Bisericile penticostale din Kalix, Boden, Piteå, Byske, Malå și Skellefteå, precum și în Școala creștină din Skellefteå și Darkalså Folkhögskola.
Mai mult decât instituții, am întâlnit oameni minunați, credincioși care sunt foarte pragmatici în credința lor și sunt relevanți pentru societatea în care Dumnezeu i-a așezat. Spiritul miusionar și lucrarea socială l-am întâlnit în acțiuni concrete in fiecare biserică, organizație creștină sau familie pe care am vizitat-o. Nu în ultimul rând am fost profund impresionați de preocuparea și generozitatea lor pentru lucrarea socială, atât în cazurile romilor cerșetori din Romania și Bulgaria care le-au invadat orașele, cât și în cazul multor misiuni transculturale din Asia- Africa.
O atenție deosebită o acordă suedezilor dependenți de alcool sau droguri, primindu-I in centre de recuperare și consiliere spirituală conduse de biserici penticostale cu suportul administrației locale și implicarea efectivă a multor credincioși voluntari. In zilele petrecute în Suedia am întâlnit un creștinism autentic, practic; bărbați și femei care-L iubesc pe Dumnezeu și își iubesc aproapele. Ne dorim să vedem bisericile evanghelice din Romania, relevante pentru societate și implicate activ în rezolvarea problemelor urbei.
Florin și Lidia Ghiurau
Cei patru evangheliști, relatând despre adevărul învierii Domnului, surprind acea atmosferă tensionată în care au ajuns ucenicii. Ioan subliniază faptul că la acel ceas din noapte “pe când ușile locului unde erau adunați ucenicii erau încuiate din pricina Iudeilor” (Ioan 20:19), Isus li s-a arătat. Domnul își ia timp să corecteze minusurile arătate de ucenicii bulversați de tot ce s-a întâmplat sub ochii lor în Ierusalim, începând cu participarea lor la cina pascală.
Există cel puțin patru aplicații ale învierii adresate ucenicilor și valabile în timp pentru noi toți.
“Pace vouă!.” Sunt primele cuvinte adresate ucenicilor care erau în confuzie și plini de frică, și probabil la nivelul cel mai scăzut al credinței lor.
Pace vouă! – nu este un banal salut. În mijlocul adunări era prezent chiar Domnul Păcii. (Isaia 9:6 ) Isus înainte de patimile Sale le-a spus ucenicilor ”Vă las pacea, vă dau pacea Mea”… o pace diferită de pacea lumii… Pacea realizată prin „sângele crucii Lui” (Coloseni 1:20). Realizăm că „El este pacea noastră” (Efeseni 2:14), și urmare jertfei Sale avem împăcare cu Tatăl. Cuvântul evreiesc pentru pace este „shalom” care presupune plinătate, plenitudine, îndestulare.
Putem să rămânem în continuare bulversați și îngrijorați sau putem să acceptăm oferta Sa, de-a arunca asupra Lui toate îngrijorările noastre primind în schimb Pacea Sa.
La arătarea Hristosului înviat ucenici nu puteau să creadă de bucurie… Bucuria derivă din relația cu Hristosul înviat, din cunoașterea Sa relațională.
Ucenicii au fost surprinși de bucurie, evengheliștii subliniind acea trecere bruscă de la plini de frică, ... la plini de bucurie…. Isus le-a dat timp să fie inundați de realitatea învierii, petrecând timp cu ei și chiar cerându-le ceva de mâncare.
Bucuria nu derivă din absența durerii, întristării, amărăciunii. Bucuria este o companie a păcii, un produs natural al acesteia. Bucuria venită din înviere nu este circumstanțială. Ea este prezentă chiar și în mijlocul necazului. În cele mai dificile situații putem avea bucurie știind că Isus Cel înviat ține cheile morții și ale locuinței morților.
Isus le aduce aminte de ce le-a spus mai dinainte ca are să se întâmple. Când întâlnești oameni ce-și țin promisiunile, cu siguranță ai speranță. Domnul ce promite, face!
Isus explică ucenicilor Săi cum fiecare detaliu al vieții și morții Sale este o împlinire a profețiilor Vechiului Testament referitoare la Mesia. ISUS este întruparea promisiunilor lui Dumnezeu pentru noi.
Speranța, este necesară pentru supraviețuire. Având speranță putem întâmpina o nouă zi și să nu renunțăm la atingerea țelurilor vieții
Asistăm în cazul ucenicilor la o provocare evidentă, de la uși închise…. la minți deschise… Sărbătoarea învierii debutează cu niște calități lăuntrice (pace, bucurie, speranță), care rezultă într-o acțiune exterioară: MISIUNEA .
Voi învia a promis Isus, și… ne vedem în Galileea… Acolo veți înțelege misiunea pe care o primiți din partea Mea. Dumnezeu are un plan pentru noi. Dumnezeu are o misiune pentru fiecare (Coloseni 1:28).
Putem părăsi sărbătoarea Învierii, reînnoindu-ne Pacea, Bucuria și Speranța, și determinarea de-a fi martori ai Hristosului Înviat.
Profesor Adrian Soporan
Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos [....] să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeți [....] care este față de noi credincioșii nemărginita mărime a puterii Sale [.....] pe care a desfășurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morți și l-a pus să șadă la dreapta Sa, în locurile cerești. (Efeseni 1: 17, 18, 19, 20)
Primiți această rugăciune a apostolului Pavel, atât de adâncă, pentru această Săptămână atât de Mare!
În jocurile nebune ale puterii urmărite de cei mai mulți astăzi, creștinul trebuie să fie posesorul unei puteri de înțelegere sănătoase – să aibă ochii inimii luminați – pentru a nu fi sedus de puteri inferioare valoric.
Învierea ne așează, iată, în fața ochilor minții, dincolo de piatra rostogolită, a fascinației aparițiilor angelice, a tainelor grăitoare din interiorul mormântului gol, a aparițiilor lui Hristos prin uși zăvorâte, ceva ce scapă observației fizice, ceva ce a precedat toate cele enumerate adineaori, și anume: „nemărginita mărime a puterii” dumnezeiești care L-a înviat pe Domnul Isus.
În Vinerea Morții a ieșit la iveală o încrengătură meschină de puteri, toate țesute din ițele intereselor egoiste și ascunse, a compromisurilor și populismelor ieftine, a batjocurii și strivirii barbare, a minciunii și lașității oportuniste – toate acesta ascunse în spatele chipurilor, rânjetelor, agitației nesfârșite și vacarmului delirant din acele ceasuri negre. Un tablou care până astăzi se potrivește realităților morale care compun adesea treptele spre altarele puterii lumii.
Hristos părea a fi victima acestor puteri, iar mormântul părea pecetea de piatră eternă pe ideea că o astfel de putere ar fi mai de dorit întrucât te poate face stăpân chiar și peste ... Viață!
Numai că a urmat Duminica Învierii, iar Puterea Vieții – a lui Dumnezeu – a țâșnit din încremenirea mormântului rece. Fără circ, fără jocuri de scenă, fără explozii delirante de nuanțe josnice și vulgare. Dumnezeu Tatăl singur, prin puterea Duhului Sfânt, fără nicio colaiție cu alte puteri, și-a ridicat Fiul din moarte într-o asemenea plinătate de viață, încât Cel Înviat a ajuns demn de locul ceresc al absolutei prețuiri. Iar mai apoi această Putere a Învierii a transfromat vieți, a aprins nădejdi și a umplut inimi și guri pe care nici amenințările crunte ale puterii lumii, nici colții fioroși ai fiarelor puternice nu le-au mai putut închide. De atunci și până astăzi Hristos a înviat! este o declarație de război pentru puterea lumii. Puterea lumii este zgomotoasă, seducătoare, dar plină de minciună și eșec în final. Puterea Învierii este tainică, curată, plină de adevăr și trium etern.
De aceste sărbători doresc Puterea Învierii – a Vieții – care a lucrat în acel mormânt, gol astăzi - și nu lumină de nu știu unde...!
Drag cititor, tu la care putere năzuiești? Puterea Duminicii Învierii este cel mai puternic argument în fața puterii din Vinerea Morții.
Prorector Florin Ghiurău
Ajunşi la finele lunii ianuarie realizăm că n-am prea avut parte de iarnă cei locaţi în nord –vestul ţării. Deşi e linişte în şcoală în aceste zile de parcă totul a îngheţat, de când studenţii sunt în sesiune, şi-i mai auzim de două trei ori pe săptămînă când vin la examene, trecerea noastră prin iarnă n-a fost aşa de liniştită.
După câteva luni intense de cursuri şi misiuni la diferite biserici din zonă, în seara de 12 decembrie într-o atmosferă caldă, familia CBEE – studenţi, staf şi profesori, am gustat din bucuria sărbătoririi Naşterii Mântuitorului. După acest eveniment, n-a urmat vacanţa cum ne-am obişnuit în anii precedenţi, ci studenţii şi staful ne-am împărţit în trei grupe de misiune. Pentru următoarea săptămână, un grup a plecat în Albania la baza de misiune unde slujesc două dintre absolventele noastre, Cristina din Bucureşti şi Alexandra din Timişoara. Un alt grup a plecat în Băileşti Oltenia, iar al treilea la Bozovici judeţul Caraş – Severin. Pe lângă slujirea în biserici în cazul misiunilor din Băileşti şi Bozovici, toate cele trei misiuni au avut în centrul atenţiei lucrarea cu tinerii şi copiii din biserici, orfelinate, centre sociale de zi sau copii din sate albaneze care abia descifrează sensul sărbătorii Crăciunului. În toate situaţiile pe lângă colind şi mesajele adresate, copiii s-au bucurat de darurile împărţite de studenţi, aducându-le aminte de Darul lui Dumnezeu pentru omenire, Mântuitorul Isus Cristos.
După vacanţă, înainte de-a intra în sesiunea de examene, studenţii au avut parte de ultimele 2 săptămâni de cursuri din semestrul I. În perioada 14 -18 ianuarie am primit vizita comisiei de acreditare EEAA (European Evangelical Accreditting Association) formată din Prof. Horst Born din Elveţia şi Dr. Lina Andronoviene din Scoţia. Scopul vizitei a fost prelungirea acreditării secţiei de Teologie – Educaţie Creştină la nivel de Bachelor Vocaţional pentru următorii 5 ani. Vizita n-a fost stresantă cum se întâmplă în astfel de situaţii ci a fost caracterizată de un spirit de deschidere şi prietenie, ambii membri ai comisiei cunoscând şcoala noastră din vizitele anterioare în vederea acreditării.
Aflaţi în pragul unui nou semestru, vă învităm să vă uniţi cu noi în rugăciune pentru studenţi, profesori, resurse materiale şi spirituale necesare colegiului biblic şi mai ales pentru o nouă generaţie de studenţi care să asculte chemarea Domnului şi să dea trei ani din viaţa lor lăsându-se echipaţi, în cadrul oferit de CBEE prin secţiile Teologie – Educaţie Creştină şi Jurnalism – Pregătire Media.
Prorector Florin Ghiurău
La invitaţia bisericii Maranata din Roma, împreună cu soţia, am avut harul să fim în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie 2014 în părtăşia unor oameni faini. O biserică relativ mică dar cu viziune, care pune accent pe părtăşie, creştere în maturitate şi slujirea semenilor. Farmecul acestei biserici este dat de componenţa ei, fraţi şi surori de diferite denominaţiuni neoprotestante (creştini după evanghelie, baptişti, penticostali) care se adună pentru a împărtăşi ce au în comun, animaţi de echipa de prezbiteri (pastori), oameni tineri cu mult elan care caută să rămână ancoraţi în Cuvântul lui Dumnezeu.
Prorector Florin Ghiurău
Începutul noului an de studii la Colegiul Biblic Est Europeran, a fost marcat de evenimentul celebrarii a 20 de ani de existenţă, desfăşurat în perioada 3-5 octombrie într-o atmosferă plină de entuziasm dată de prezenţa Duhului Sfânt şi de bucuria reîntâlnirii cu mulţi dintre absolvenţii colegiului din ţară sau din campuri de misiune din afara României. Sărbătoarea noastră a debutat Vineri dimineaţa, 3 octombrie la capela CBEE unde a avut loc un simpozion pe tema ”Rolul Educaţiei Creştine în context contemporan”. Cu această ocazie, profesorii Vasile Gabrian şi Ian Hall de la CBEE, Ileana Hrişcă de la Centrul Român de Sudii Transculturale Constanţa şi Christofor Haynes de la Tyndale Theological Seminary din Olanda au prezentat eseuri pe această temă. Festivitatea aniversării a avut loc vineri seara, 3 octombrie în cadrul Bisericii Tabor, unde CBEE a funcţionat între 1995 – 2006. Sîmbătă dimineaţa, 4 octombrie CBEE a găzduit întrunirea Alumni unde am fost încurajaţi de mărturiile multor absolvenţi care şi-au exprimat bucuria de-a fi studiat la acest colegiu cât şi modul în care slujesc în diverse misiuni. Celebrarea de 20 ani s-a încheiat în părtăşia de duminica seara a Bisericii Betania în 5 Octombrie (Ziua Mondială a Educaţiei), biserică ce a găzduit colegiul în primul an de funcţionare 1994 – 1995.
Aflându-ne în prezent la începutul celui de-al 21-lea an de existenţă, putem afirma cu certitudine că acest proiect numit Colegiul Biblic Est European nu a fost iniţiativa unui grup de slujitori, pe cât a fost planul lui Dumnezeu ca în Oradea să funcţioneze o şcoală biblică orientată pe teologia biblică şi practică, instruind o generaţie tânără de slujitori pentru Împărăţia lui Dumnezeu, prin cele două programe la nivel Bachelor: Cursuri la zi de 3 ani pentru Teologie - Educaţie creştină şi Jurnalism - Pregătire Media, precum şi Cursuri prin corespondenţă - International Educational Fellowship dezvoltate pe 4 niveluri, pentru Educaţie creştină şi Pregătire pastorală.
Prorector Florin Ghiurău
Am văzut credincioşia lui Dumnezeu în toţi cei 20 de ani ai Colegiului Biblic Est European. Pornind în 1994 cu resurse aproape zero, de-a lungul anilor am experimentat adevărate miracole prin purtarea de grijă a Domnului. Aşa se explică faptul că ne-am dezvoltat pas cu pas atât ca programe educaţionale cât şi în ceea ce privește facilităţile pentru studiu, beneficiind astăzi de o clădire funcţională de 800 m.p. cu săli de clasă, laboratoare media, capelă, birouri şi o bibliotecă ce conţine 18.000 de volume. Privim cu încredere spre viitor şi prin voia Domnului vrem să construim un campus al colegiului, o clădire de 800 mp compusă din sală de mese, capelă şi apartamente pentru cazarea studenţilor şi a profesorilor vizitatori.
Suntem siguri că această investiţie va aduce un plus vieţii comunitare şi formării spirituale a studenţilor şi va reduce costurile acestora pe durata şcolarizării.
Vă invităm să fiţi parte în acest proiect, donând în contul deschis la Banca Transilvania S.A. pentru Fundaţia EEBC, IBAN: RO97 BTRL 0050 1205 7407 65XX. Dumnezeu să răsplătească jertfa fiecăruia!
Prorector Florin Ghiurău
De-a lungul anilor cursurile prin corespondenţă IEF (International Educational Fellowship) ale Colegiului Biblic Est European au atras mii de studenţi din 1993 până în prezent.
In ultima perioadă există un interes tot mai mare pentru aceste cursuri în bisericile române din disapora, atât pentru programa de pregătire pastorală cât şi pentru cea de educaţie creştină. Prin harul Domnului, în cursul lunii decembrie au fost iniţiate încă două grupe de peste 30 de studenţi pentru biserici din două zone în Austria.
Prima se întinde de la Gols (Burgenland) pană la Klagenfurt (Kärnten) cu sediul la Biserica Filadelfia Bruck an der Mur (Steiermark) si cea dea doua grupă, de la Salzburg pană la Krems (Niederöserreich) cu sediul La Biserica Betel Linz (Traun). Suntem recunoscători celor ce au crezut în noi şi au condus mai multe generaţii de studiu IEF.
Pastorul şi prietenul Ioel Rotariu, absolvent al primei generaţii IEF din Austria, a înţeles principiul din 2 Timotei 2:2 şi a ceea ce a primit a dat mai departe mai multor generaţii de studenţi, convins fiind că aceste cursuri sunt nişte unelte excelente pentru echiparea sfinţilor, mai ales a acelora care nu-şi permit să mai urmeze o şcoală biblică la zi.
La un preţ foarte acesibil, cele 60 de cursuri ale programei IEF reuşesc să ofere multă esenţă în pagini puţine, atât în domeniul teologiei sistematice cât şi al teologiei biblice şi al teologiei practice. Fie ca această investiţie în noua serie de studenţi din Austria, să ducă la o creştere evidentă spre maturitate a fiecărui student, iar prin slujirea lor cât mai eficientă să contribuie la extinderea Împărăţiei lui Dumnezeu, în locul în care Domnul i-a aşezat pentru aceste vremuri!
Florin Ghiurău
decembrie 2013
Mai multe informații despre cursurile IEF puteți găsi aici.
Prorector Florin Ghiurău
Octombrie 2013 marchează pentru Colegiul Biblic Est European împlinirea a 19 ani de har si îndurare, ani în care mâna cea buna a Domnului a fost peste noi. Generaţii după generaţii vin şi pleacă şi pentru noi cei ce suntem zilnic împlicaţi în colegiu, anii trec cu o repeziciune incredibilă.
După cum aţi fost informaţi în special prin pagina noastră de facebook, pe timpul verii studenţii noştri au fost implicaţi în diverse proiecte misionare din ţară şi strainătate: misiune în Albania, misiunea în Namibia, practică media în Lituania şi Bucureşti, evanghelizare în Oltenia, slujire în cadrul organizaţiei Teen Challenge din Bucureşti sau slujire la azilul de bătrâni din Dumbrava BH, precum și în alte proiecte.
Ca în fiecare an la 1 octombrie începe noul an de studii. Atmosfera de deschidere este întotdeauna încărcată de emoţii şi entuziasm, moment în care ne încredinţăm pe deplin în braţul Domnului. Octombrie este una din cele mai frumoase luni în colegiu, şi pentru că e caracterizată de un nou suflu adus de proaspeţii studenţi, dar şi pentru că oboseala nu s-a aşezat încă datorită cursurilor, proiectelor şi examenelor care vin peste ei ca o avalanşă ameninţătoare uneori. De aceea profităm să avem mai multe cursuri modulare în această perioadă. Astfel pe lângă profesori rezidenţi au predat cursuri modulare pastor Ralph Sudfeild de la Assist International SUA, Jorgen Lindberg din Suedia, Dr. Ian Hall din SUA şi Dr. Drake Williams de la Tyndale Theological Seminary din Olanda care a venit de data aceasta cu 2 dintre copii lor si sotia Andrea. Andrea Williams, a ţinut seminarii pentru părinţii de la Caminul Felix 1 şi 2, pentru învațătorii de şcoală duminicală cât şi pentru femei implicate în lucrarea cu surorile din biserică.
De asemenea la mijlocul lunii octombrie, am fost binecuvantati şi cu vizita membrilor Consiliului Reprezentativ al Fundaţiei EEBC care au participat la şedinţa anuală. Din SUA cu această ocazie au venit Simion Timbuc pastorul Bisericii Betezda din Detroit şi Bob Pagett preşedintele organizaţiei Assist International.
Oricine aţi fi, de aproape sau mai de departe, sunteţi bine veniţi să ne vizitaţi. Poate eşti un tânăr, potenţial student, şi ai dori să guşti din tainele studenţiei într-o şcoală biblică. Nu aştepta ziua porţilor deschise, care este o zi pe an, ci oridecâte ori ai ocazia, vino să participi la clasă, la capele sau alte activităţi ale studenţilor. Ne găsiţi la sediul nostru de pe str. Ţepeş Vodă 26, Oradea.
Fiţi binecuvântaţi!
Florin Ghiurau
07.11.2013
Prorector Florin Ghiurău
Finalul lunii iunie este marcat de fiecare dată de absolvirea unei noi generaţii de studenţi ai Colegiului Biblic Est European din Oradea. Cei 11 absolvenţi au fost încurajaţi de prezenţa celor apropiaţi din familiile lor, cât şi a stafului CBEE şi o parte din profesori. Astfel de evenimente sunt caracterizate de o încărcătură emoţională deosebită. Cei în cauză au sentimente amestecate de bucurie şi nelinişte în acelaşi timp. Dacă privesc cu bucurie la cei trei ani petrecuţi în şcoală, şi au o parte de împlinirea celui ce şi-a finalizat cu succes cursa, ei ai mai au încă multe întrebări privind viitorul lor. Acesta este un adevăr mărturisit fără excepţie de către fiecare generaţie de absolvenţi. Omeneşte vorbind, ei au motive să fie îngrijoraţi atunci cînd se întreabă: acum ce urmează? cine-i va băga in seamă? vor fi apreciaţi în slujirea lor? Vor face faţă tuturor provocărilor spirituale, culturale şi religioase ale comunităţilor unde Domnul îi cheamă.
Pentru a diminua oarecum din intensitatea acestor temeri, am invitat la festivitatea de absolvire din acest an, un absovent al primei generaţii CBEE, Iacov Iordanescu din Târgu Jiu. Cu siguranţă, în urmă cu 15 ani, Iacov a avut parte de aceleaşi frământări. Astăzi păstoreşte o biserică penticostală din Târgu Jiu cu 180 de membri, împlicat fiind şi în construirea de la zero a acestei biserici cu 350 de locuri şi a unei a unei grădiniţe. Este căsătorit cu Dana şi se bucură împreună de cei şase copii pe care-i au, dar şi de modul în care Domnul îi foloseşte în slujire. În articolul precedent scriam despre Maria, sora lui Iacov, care a fost colegă de clasă cu el, şi care slujeşte cu mult zel în India, încă de la absolvire.
Mesajul lor este unul, puternic, care arată că Domnul poartă de grijă tuturor celor ce sunt chemaţi de El să slujească într-un loc sau altul, printr-o slujbă sau alta. Ei transmit un mesaj demn de luat în considerare de către orice absolvent CBEE: În Împărăţia lui Dumnezeu, nu există şomeri. Domnul Secerişului pentru vremea noastră, este acelaşi Domn care era pentru Ilie şi Elisei, şi însoţeşte cu puterea Duhului Său pe toţi copii Săi care răspund activ chemării primite.
Florin Ghiurau
Prorector Florin Ghiurău
In articolul anterior făceam referire la familia Dr. Ian & Sheila Hall, care au revenit la CBEE în primăvară pentru o perioada de şase saptămâni, şi apreciam entuziasmul lor în slujire, deşi ar putea să se bucure de o viaţă liniştită la anii pensionării.
La inceputul lunii mai, am fost binecuvantati să reîntâlnim la CBEE două familii de slujitori în dreptul cărora se vede o dedicare totală în slujba marelui Împărat. Este vorba de familia de misionari, Dr. Everett & Evelyn Mckinney, care sunt profesori americani, misionari de peste 40 de ani, cu sediul în Singapore. Toată avuţia lor consta în biblioteca proprie şi două geamantane cu garderoba “all seasons”, plus două laptopuri. Sunt bagajele cu care calatoresc la diferite şcoli biblice din Asia şi Europa, pentru a preda cursuri modulare în domeniul misionarismului şi educaţiei creştine. Puteau să se pensioneze de cativa ani, dar au decis sa ramână în lucrare câtă vreme mai sunt în putere. Au venit cu conscvenţă la CBEE în ultimii 10 ani şi de fiecare dată când ne întâlnim îşi fac planuri de revenire pentru următorii doi, trei ani. Ei încă n-au obosit.
O altă familie a căror vizită ne-a onorat este cea a absolventei noastre Maria Iordănescu împreună cu soţul de origine coreană, Jonathan. Maria este misionară în cea mai săracă parte a Indiei, încă de la absolvirea CBEE în 1998. Cei doi s-au întâlnit pe câmpul de misiune, au întemeiat o familie şi au dat naştere în India la 3 copii. Când asculţi mărturia Mariei şi a lui Jonatan, lucrarea de impact pe care o au chiar cu resurse limitate în orfelinat, şcoală sau în programul de plantare de biserici, realizezi că ai un faţă un cuplu de slujitori cu o dedicare totală. Exemplul lor ne inspiră pe noi cei rămaşi să slujim la CBEE cât şi pe studnţii şi absolvenţii acestei şcoli.
Florin Ghiurau
Prorector Florin Ghiurău
La început de semestru suntem onoraţi de revenirea la Colegiul Biblic Est European a profesorului Dr. Ian Hall cu soţia Sheila. Dr. Hall a fost invitat pentru o perioadă de şase săptămâni să predea cursurile de Evanghelism, Faptele Apostolilor şi Administraţie Bisericească.
Pentru noi cei de la CBEE, familia Hall rămâne un puternic exemplu de slujire creştină. Au venit în Romania imediat după Revoluţie ca misionari Assemblies of God şi au rămas credincioşi chemării pe care Domnul le-a dat-o în domeniul educaţiei creştine, evanghelizării şi lucrării sociale timp de 20 de ani. Ultimii 5 ani au slujit în cadrul CBEE Oradea, până la pensionare, în 2010 când s-au retras de pe câmpul de misune. A fost o despărţire emoţionantă. In 2011 au răspuns invitaţiei noastre şi au revenit la CBEE pentru o lună. Apoi s-au mutat din Florida (unde aveau reşedinţa), în Minnesota unde au înfiinaţat o şcoală biblică, Minnesota District School of Ministry, în scopul pregătirii de lucrători laici.
Au raspuns din nou invitaţiei pentru primăvara acestui an, şi nu doar că au revenit cu bucurie, dar şi cu un entuziasm deosebit pentru slujire. Am fost impresionaţi de dorinţa lor de implicare neobosită pe durata,vizieti de la Oradea. Dr. Hall, predă 5 zile pe săptămână şi ţine două predici în fiecare duminică,, şi chiar şi în timpul săptămânii.
Privind la Dr. Ian & Sheila Hall, am găsit o aplicare directă a spuselor profetului Isaia:
“Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul, îşi innoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc “ (Is. 40:30-31)
Fie ca mulţi din cei ce citesc aceste rânduri, să ajungă la acest nivel de slujire.
Florin Ghiurau
Prorector Florin Ghiurău
În ultima perioadă am fost bombardaţi prin toate mijloacele media, cu ştiri ce-şi propuneau din diferite perspective o analiză a anului de curând încheiat, precum şi predicţii privind 2013. Această analiză poate fi făcută într-un anumit context geografic sau socio-cultural, dar poate fi redusă până la instituţii, familii sau individ. Cert este că ceasul nu se mai paote da înapoi pentru anumite amendări, dar cu siguranţă putem învăţa din trecut. Cum va arăta pentru noi finalul lui 2013? Vom avea o stare de mulţumire, de împlinire sufletească, de bucurie, sau de regrete? Cu alte cuvinte, putem trăi un an fără regrete?
Scriind efesenilor, apostolul Pavel subliniază nişte adevăruri demne de luat în considerare pentru viaţa oricărui credincios:
„Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele. De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.” (Efeseni 5:15-17)
· În primul rând trebuie să realizăm că timpul nostru pe acest Pământ este limitat. 365 de zile zboară fără să observăm. Cuvîntul Domnului spune că viaţa aceasta „trece iute, iar noi zburăm” (Ps. 90:10b) şi acest adevăr e valabil chiar şi pentru cei mai longevivi, ”mai tari” dintre pământeni. Lungimea vieţi este comparată de regele David cu „un lat de mînă” sau „o suflare” (Ps.39:5). De aceea apostolul ne îndeamnă să umblăm „cu băgare de seamă”, cu înţelepciune, pentru că nu avem un timp nelimitat la dispoziţie. Nu degeaba, Moise ne îndeamnă „Să ne numărăm bine zlele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă” (Ps.90:12).
· Înţelept ar fi să răscumpărăm vremea. Nu doar că timpul nostru este aşa de limitat, dar constatarea din ce în ce mai evidentă este că „zilele sunt rele”. Cum vom trăi cele 8760 de ore din noul an? Haideţi să folosim la maxim oportunităţile pe care le avem în viaţă, căutând să-L cunoaştem pe Domnul, încărcându-ne agenda cu lucrurile importante, care în ultimă instanţă contează în procesul nostru de creştere spirituală.
· De aceea, ca nişte înţelepţi să înţelegem voia lui Dumnezeu. Există o vioe a Domnului generală pentru orice om şi ea este revelată clar în Scripturi. Dar în limitele acestei voi generale putem găsi voia Sa specifică pentru viaţa noastră. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu personal, care comunică cu noi, care se lasă găsit de toţi cei care-L caută. Fie anul 2013 un an al apropierii noastre de Domnul. Un an în care să ne hrănim relaţia noastră cu El, să păstrăm privirea îndreptată spre Ţintă, singura vrednică de luat în considerare în trecerea noastră prin viaţă. Fie ca cele 8760 de ore din 2013, să le trăim doar pentru Gloria lui Dumnezeu.
La mulţi ani!
Florin Ghiurau
Prorector Florin Ghiurău
Fiecare început de octombrie este marcat de începerea unui nou an de studii la Colegiul Biblic Est European. Privind la numărul de studenţi care au intrat în anul de I de studii, putem spune că este un număr mic. Doar 12. De ce s-a ajuns aici? Putem să ne punem tot felul de întrebări, la care nu ştiu dacă vom găsi vreodată răspunsul corect. De aceea ne propunem pentru anul acesta să ţintim mai mult calitate decât cantitate. Cine ştie ce misionar, evanghelist sau jurnalist de excepţie, poate să iasă din acest nou grup de studenţi. Privim la aceşti tineri cu potenţial şi încercăm să investim în ei tot ce putem, ca după trei ani de studii la CBEE, niciunul din ei să nu dezamăgească. De fapt Domnul Isus era convins că grupul ales de 12, era suficient să împlinească planul Tatălui pentru vremea în care ei au trăit. Planul Său nu poate fi limitat de modul în care lumea de azi vede lucrurile… mulţi sau puţini nu este problema cea mai importantă. Nu odată, istoria bisericii a demonstrat ce poate face Domnul cu o singură persoană pe deplin dedicată Lui.
Al doilea eveniment se referă la şedinţa anuală a Consiliului Reprezentativ al Fundaţiei EEBC, consiliu format din 21 de membri, pastori şi lideri creştini din România, Suedia, Anglia şi SUA. Această întâlnire are loc cu regularitate la sfârşitul lunii octombrie. Este un timp în care Biroul Executiv al Fundaţiei, dă socoteală de activitatea de peste an, şi se stabilesc direcţiile de dezvoltare ale colegiului. Suntem mulţumitori Domnului pentru astfel de oameni care cred în proiectul nostru, urmăresc evoluţia acestei şcoli şi le pasă de viitorul ei.
Florin Ghiurău
24 octombrie 2012
Prorector Florin Ghiurău
O întâlnire scurtă dar cu impact mare
În perioada 4-6 septembrie am fost vizitaţi de doi pastori suedezi, prieteni din copilărie a rectorului Lars Hornberg. Este vorba de pastorul Sven Gunnar Ross, care predă la colegiu un modul de lecţii privind vorbirea în public si păstoreste o biserică de 300 membri organizată pe celule şi cu viziune misionră, desfasurând o mulţime de proiecte în Europa, Asia, Africa şi America Latina. De data asta nu a venit singur, ci insoţit de pastorul Claerence Olsson, pastor la Dream Center, Los Angeles, Ca, aria Hollywood.
Pastorul Olsson s-a mutat cu familia in USA la vârsta de 32 de ani în urma unei chemări speciale din partea Domnului, si s-a alăturat proiectului Dream Center care pe atunci era la faza incipientă. Lucrarea lor este vrednică de a fi studiată şi de ce nu aplicată, poate la altă scară în comunităţile noastre. Dream Center a inceput de la zero implicându-se in evanghelizarea celor de la periferia societăţii, homeless, drogaţi, prostituate, bande criminale etc. Răspândirea Evangheliei prin lucrarea socială plină de compasiune şi dragoste pentru omul pierdut, nu s-a lăsat fără roade. Astăzi ei au o biserică de aproximativ 5000 de membri şi o impresionantă lucrare socială şi de evanghelizare. Au cumpărat un spital cu 15 etaje (1600 camere) şi l-au transformat în locuinţe pentru cei ce deveneau creştini şi nu aveau o locuinţă. Programele lor de ucenicizare a noilor convertiţi sunt motivaţionale şi pot inspira orice creştin care ia in serios Marea Trimitere dată de Domnul ucenicilor Săi.
Cu ocazia vizitei celor doi pastori la CBEE am invitat 25 de pastori şi lideri cu impact din Oradea, care au pe inimă lucrarea de evanghelizare prin implicarea socială a bisericilor locale, unde timp de aproximativ 2 ore pastorul Claerence Olsson a expus vizunea pe care ei o urmează în cadrul proiectului Dream Center. Iată nişte imagini de la acea întâlnire pe care le puteți vedea pe pagina de Facebook a CBEE.
În speranţa că aceste informaţii ne pot inspira spre o slujire mai eficierntă, vă recomand să daţi şi dumneavoastră câteva minute din timpul preţios ca să faceţi cunoştinţă cu lucrarea numită "Dream Center" vizionând inregistrarea video de pe site-ul acestei organizaţii: www.dreamcenter.org
Florin Ghiurău
14 septembrie 2012
Prorector Florin Ghiurău
O vara fierbinte
Cine îşi imaginează că odata cu susţinerea lucrării de diplomă, pentru absolvenţii 2012, staful CBEE intră în vacanţă, se înşeală. Ca în fiecare an în perioada ce urmează avem parte de o vară fierbinte atât la propriu cât şi la figurat. Poate va fi sufficient să enumăr câteva acţiuni din această perioadă ca să nu ne invidieze nimeni.
Cronologic, au urmat sau sunt în curs de desfăşurare:
… şi multe altele, iar tot ce am menţionat mai sus sunt evenimente CBEE desfăşurate în luna lui cuptor, urmând printre altele participarea activă la tabăra Peniel din luna august.
Mulţumim tuturor celor care credeţi în noi şi înalţati măcar o rugăciune la Tatăl pentru binecuvântarea viitorului Colegiului Biblic Est European!
Florin Ghiurău, 12 iulie 2012
Prorector Florin Ghiurău
A 16-a serie de absolventi CBEE
Cu bucurie felicităm absolventii CBEE promoţia 2012. Numărând anii realizam că am ajuns prin Harul Domnului la cea de-a 16 promoţie de absolvenţi. Fiecare generaţie işi are particularităţile ei. In primul rând pentru că fiecare din noi suntem unici, iar în al doilea rând pentru că fiecare generaţie are de-a face cu circumstanţe diferite care pot fi mai mult sau mai puţin favorabile.
Fie ca investiţia făcută in aceşti absolventi să aducă glorie Împărăţiei lui Dumnezeu, şi anii petrecuţi la CBEE să aibă un impact pozitiv pentru slujirea lor viitoare, într-o lume care pare din ce in ce mai instabilă şi poluată din punct de vedere spiritual.
Înţelegând că ei nu se află la un final pe cât la un nou început în viaţa lor, dorim să-i încurajăm să rămână ancoraţi în Hristos, ca şi nişte înţelepţi care vor zidi tot restul vieţii lor pe adevrata, singura şi unica Temelie, care poate da siguranţă în vremuri de nesiguranţă, - şi aceasta este de fapt promisiunea Domnului pentru toţi cei ce-L urmează:
De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. (Matei. 7:24-25)
Florin Ghiurău
iunie 2012
Prorector Florin Ghiurău
Chemare la perseverenţă
Conform DEX, perseverenţa e definită ca fiind stăruinţă, statornicie în muncă, în convingeri, în atitudini. Cu alte cuvinte, tenacitate, insistenţă, neclintire. Un duşman al perseverării este oboseala, urmată de descurajare. Aceste stări le experimentăm fiecare din noi, chiar şi cei mai “tari”. Normal s-ar aştepta ca cei mai tineri să fie mai tari, mai rezistenţi. Scriptura remarcă faptul că “Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină“ (Isaia 40:30). Când citeşti asta, mai că îţi vine să te resemnezi şi să zici: asta e…. n-oi fie eu mai altfel. Şi totuşi n-ar trebui să nu vedem cuvintele ce încadrează această afirmaţie: “Dumnezeul cel veşnic… El nu oboseşte, nici nu osteneşte… El dă tărie celui oboist, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. … cei ce se încred în Domnul îşi înoiesc puterea, ei zboară ca vulturii, aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc. “ (v.28, 29,31)
Inainte ca să ceară ceva, Dumnezeu dă, se oferă pe Sine, este în natura Sa să ridice, să întărească. Dacă acest adevăr îl înţelegem, atunci înţelegem de ce Scriptura ne cheamă la perseverenţă. Nu găsesc un exemplu mai plastic decît metafora fermierului din Iacov 5:7-8 “Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi târzie. Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venurea Domnului este aproape.“
Câtă stăruinţă, statornicie, neclintire la fermierul care trudeşte din greu şi aşteaptă cu răbdare să se bucure de rodul muncii sale. Iată o lecţie ce ni se aplică oricui, studentului, profesorului, absolventului sau cititorului care din întâmplare a dat peste aceste gânduri. Chiar dacă suntem spre finalul unui nou an de studii la CBEE, şi avem suficiente motive să obosim, ne place totuşi să ne identificăm în continuare cu sămânţa care a căzut în pămîntul acela bun. şi are în ea potenţialul şi resursele necesare spre o rodire înbelşugată: “Sămânţa, care a căzut pe pământ bun sunt aceia, cari după ce au auzit Cuvântul, îl ţin într-o inimă bună şi curată, şi aduc roadă în răbdare.“ (Luca 8:15)